CUVÂNT CĂTRE CITITOR

14 August 2011

Ani de-a rândul m-am confruntat cu această plăcere nebună de a mă supune scrisului cu sau fără călimară lângă..A explica starea de satisfacţie maximă indusă de nevoia de eliberare prin intermediul peniţei ar anihila adevărata ei însemnătate..Este o forţă interioară ce nu ţine cont de locul în care mă aflu, de momentele zilei, de responsabilităţile cotidiene sau de alte considerente..Este ca o aură ce mă luminează pretutindeni, fără să fiu nevoită să îi cumpăr baterii..Poate fi comparată cu un drog, cu o dependenţă de evadare într-o lume aproape perfectă cu nuanţe pale, în care domină calmul..Este de fapt un interogatoriu asupra personalităţii mele, un proces verbal încheiat în urma disputelor dintre pasiune şi raţiune, dintre ce gândesc şi ce îmi asum..Ce-i drept, nu m-am opus niciodată intensităţii creaţiei şi asta pentru că ajung mereu să fiu surprinsă de ceea ce sunt în raport cu ceea ce credeam că mă defineşte..Este interesant cum afirmăm despre noi forme fără fond, când baza nu e nici pe departe ce încercăm să inoculăm..Suntem complecşi, fără margini, dar noi ne limităm existenţa dând vina pe alte aspecte sau experienţe extra-curriculare..
Totul a început cu ”Cuţiu şchiop”, cu “Teodorant” în loc de “Deodorant”, cu o listă de cumpărături, cu o carte de Eminescu ce îmi servea atunci drept suport de jucării şi un eveniment marcant. Aşa au luat naştere primele două versuri aşternute pe un caiet dictando, dedicate căţeluşei mele(Lassie), care “ n-a trăit decât o vară,/ într-un sat la noi la ţară.” Eram mândră de ce puteam contura prin tăieturi şi măzgălituri, prin pagini mototolite şi aruncate la coş..Simţeam cum universul creat de mine, marcat de inocenţă şi veselie, melodios şi jucăuş devenise brusc mai interesant ca păpuşile Barbie ce nu ştiau să mă surprindă. Începeam să cresc în ani, începeam să conştientizez lumea de afară şi începeam să dezvolt din ce în ce mai mult talentul de a fi un Inovator..Îmi pierdeam ore bune agasând banca albastră din faţa scării recitând “La oglindă” de George Coşbuc, memorând cele 98 de petale ale “Luceafărului” şi desenând cu creta “flori şi zâne şi mărgele,/ dragele inimii mele”. Prin ochii sclipitori de fetiţă zglobie, puţin dezordonată şi poate prea temperamentală pentru vârsta ei, se derulau fenomenele petrecute de partea cealaltă a ferestrei, fiind ulterior retuşate şi montate în jurnalul cu “Pif şi Hercule”. Eram un spectator şi un critic al marionetelor anonime ce traversau strada sau jucau “Pititea” sau aveau braţele încărcate de fructe proaspete..Scanam profilul cerşetorului de la colţ, fesul cu moţ al unui preşcolar, servieta cu cifru a unui tătic grăbit, pantofii de lac ai unei cucoane dichisite, mâna mea dreaptă care scria necontenit culori şi zâmbete de Monalisa, viaţă şi naturaleţe..

Devenise un obicei, o nevoie manifestată mai pregnant decât nevoia de alimentaţie.. Cuvintele mă asaltau din toate unghiurile, fără momente de respiro pentru mine sau pentru ele. Această rupere de normă, de ieşire din carapace şi de relevare a aeroportului de sentimente ce sunt implementate în structura noastră moleculară, este fără dar şi poate emblema artei care n-are nici început, nici sfârşit, nici altern, nici subaltern. O aşa-zisă Artă nu poate sugruma ceea ce este frumos, misterios, ci dimpotrivă, poate amplifica clipele de fericire, poate alina singurătatea, poate fi confidentul de care ai nevoie într-un moment de impas..Poate fi deci umărul pe care plângi, poate fi amplificarea setei de cultură, dar,mai ales, poate fi proiecţia celui care o practică.

Este, aşadar, o invitaţie pentru mine a lipirii celorlalte piese din puzzle, este un imbold de a urca următoarele trepte ale scării schiţate de mine în degradé, este un ritual de autobiografie ..
Arta de a jongla cu alinierea deloc regulată a literelor este o adevărată provocare, iar descifrarea misterelor ce se ascund în spatele lor aduce cititorul la un pas de şah mat. Îmbogăţirea imaginaţiei a fost de fapt cea care m-a determinat să fac distincţia netă dintre realitate şi ceea ce se opune ei, pe principiul: “Obiectele din oglindă sunt mult mai aproape decât par”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: