No friend, no coffee..

1 Septembrie 2011

Şi totuşi..în perimetrul acesta limitat numit ironic “Pământ” suntem co-locatari şi suntem mulţi…Ne dăm coate, ne îmbrâncim ca să avem loc la cozi, vrem “Sus” când suntem “Jos” şi vrem “Jos” când suntem “Sus”, fără să ne pese măcar unde duce liftul..avem ambiţii ce ne depăşesc puterea minţii, nu ştim să vedem dincolo de ceea ce ochiul percepe ca fiind îmbietor şi suntem convinşi că faptele cu care nu ne lăudăm pot fi uşor împrăştiate cu Pronto..avem simţ de competiţie, instinct de supravieţuire, dorinţe de apariţie în ziare şi nu numai la pagina 5, purtăm tocuri ca să atingem vârful piramidei sociale şi căutăm pe Google cum să apăsăm o clanţă..

Şi totuşi..interacţiunea asta dintre oameni, fie ea deficitară, ne ajută să comparăm, să învăţăm cui să îi cedăm locul în tramvai şi cui să nu îi şoptim la examen..ne mobilizează intuiţia spre a traduce corect numărul de pixeli ce formează prototipul unui om, considerat de Da Vinci ca fiind “Universal”..iar mintea prelucrează informaţia pe baza anumitor principii ce dau rareori greş dacă i se respectă mecanismul..Suntem în permanenţă grijulii cu nevoile noastre şi căutăm oferta de satisfacere a lor..Funcţionăm ca nişte magneţi de ultimă modă ce îşi atrag spre poli lucruri capabile să le îndeplinească condiţiile..Printre acestea ridică două degete şi iese la lumină şi “nevoia de prieteni”, prima la atac precum un pion ce e în stare să se sacrifice ..

Prietenia nu e o reţetă de bucătărie şi nici o sacoşă în care arunci rufele murdare..Este ceva nescris, nepalpabil, incolor şi inodor care atrage două persoane prin schema receptor-ligand..Când ai un prieten, te ai practic pe tine de două ori, şi efectul nu este de la consumul de alcool..îţi expui gândurile cuiva care ştie să ţi le citească, îi transmiţi trăiri cuiva care e în stare să le simtă, emani fericirea cuiva care îţi zâmbeşte înainte să aflii de ce..E ceva telepatic, ce nu are nevoie de cuvinte, nu are nevoie de clepsidre întoarse şi nici de ring pentru manifestare..

Ne defineşte pe toţi, ne este accesibilă tuturor, fără să trebuiască să întindem mâna, fără să ne pierdem echilibrul..Prietenia poate fi redusă doar la 5 silabe dacă suntem în stare să o manevrăm şi să o întreţinem la fel de curată cum am primit-o..face parte din aerul de zi cu zi, este mereu lângă noi, chiar dacă noi nu suntem mereu lângă ea..este “all inclusive”, împachetată cu fundiţă roz şi adusă rapid la destinaţie, ce ştie să ciocăne la uşă ..ni se oferă pe gratis, de bun augur, ca materie primă de o valoare inestimabilă, cu numele nostru pe plic, fără comisioane sau dobândă.

Şi totuşi..de ce nu o aducem repede înăuntru şi n-o aşezăm în locul acela gol care prevestea apariţia ei? De ce ne este frică să o întreţinem, să îi redăm luciul cuvenit, să îi sărbătorim ziua de naştere? De ce nu suntem conştienţi de propria-i semnificaţie şi o lăsăm în “stand-by” până se termină telenovela? Mulţi o primesc, puţini o acceptă, iar şi mai puţini o consolidează..

A pune cărămidă peste cărămidă şi pe timp frumos şi pe timp de vijelie este un act ce implică determinare şi răbdare..Dar este o trudă plină de satisfacţii, în care ştii sigur că recolta de anul acesta va fi mai bogată..Prietenia ne arată cine suntem şi cine am fost înaintea ei, face parte din evoluţia noastră spre stadiul de “matur” şi ne expune pe tavă părţile bune şi cele mai puţin bune..

Un prieten este cel care îţi aleargă alături în maraton, care te hidratează, care îţi duce în spate eventualul eşec..e cel alături de care bei o bere într-un pub, e cel care vorbeşte pentru tine când ai un trac, e cel care te înveleşte noaptea când ai uitat să dai drumul la căldură..e cel care îţi aprinde lanterna când eşti cufundat în întuneric, care îţi spală vasele când eşti prea obosit, care te ascultă şi atunci când taci.. e cel care îţi şterge rimelul atunci când plângi, e cel care îţi pune centura de siguranţă atunci când porneşti pe un drum necunoscut, e cel care îţi zice bancuri când eşti în pauză de umor..e cel cu care te identifici, e cel care este acolo oricât te-ai strădui să-l îndepărtezi..este cel care păşeşte cu stângul când tu ai uitat de dreptul, este cel alături de care vei merge la braţ toată viaţa, “because it takes two to tango..”

Şi totuşi..n-ai auzit bătaia aceea puternică în uşă? Nici nu aveai cum..pentru el uşa este mereu deschisă..
Şi totuşi..dacă era alt colet?!

Anunțuri

2 răspunsuri to “No friend, no coffee..”

  1. Lucian said

    Tango-ul nu este pentru prieteni, pentru ca insiruirea aceea de pasi, cu trupurile mai mult sau mai putin apropiate, cu priviri si parfum (de femeie) este altceva. Si ar mai fi ceva: tangoul se termina la un moment dat. Prietenia trece testul timpului si se incheie atunci cand decide destinul.

    Si da, usa e mereu deschisa, dar are o hiba: are o singura clanta, pe interior. Degeaba cineva bate de afara, nu are cum sa intre singur(a), ci trebuie sa i se deschida.

  2. Dragul meu Lucian,

    Sunt si nu sunt de acord cu ce imi scrii..Nu inteleg de ce Tango-ul nu este pentru prieteni..cine spune ca prietenia ar trebui limitata doar la intalniri si confesiuni? De ce nu poate fi mai profunda, de ce nu poate evolua sau de ce nu poate fi punct de plecare pentru ceva mai intens?..Tango-ul se danseaza in doi, fiecare partener isi comunica simturile prin dans, prin intuitie..este un dans intre un barbat si o femeie, adica intre doua forme care se potrivesc, care se completeaza unul pe altul..De ce nu ar fi in prietenie o asemenea analogie? Nu sunt necesare o comuniune, un limbaj al trupului, un anumit grad de intimitate?

    Da, un dans se termina…dar ca sa se termine, trebuie sa aiba si introducere, si deznodamant, si intriga si punct culminant..exact asa cum se intampla in viata de zi cu zi cu lucrurile banale, pe care le tot bagam la Recycle Bin..asadar, putem trai intens momentul si il putem fotografia si implementa in gand.. in cazul in care se observa cu adevarat o motivatie..dansul se termina, dar nu si noi..poate urma altul cu aceeasi persoana, iar asta inseamna ca exista ceva la mijloc..sau cu un strain pe care incepem sa il cunoastem prin pasii de inceput..

    Usa e mereu deschisa pentru un prieten..sau ar trebui sa fie asa..in fata lui nu exista clanta, chei, obstacole..are cale libera sa ajunga la tine in orice moment..insa noi, oamenii, aducem aceasta „hiba” in prim-plan..si cu regret afirm ca ne-am transformat in roboti care asteapta sa le cada perele malaiete de undeva de sus, daca se poate deja mestecate..Aici sunt perfect de acord cu tine..Ne este extrem de greu sa facem pasi pana si spre ceea ce ar insemna „Binele Nostru”, d-apoi sa ii ajutam pe altii..E trist..foarte trist…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: