Adevăr vs. Minciună

12 Noiembrie 2011

Este mult prea uşor să cunoaştem cu exactitate ce ar trebui să alegem, dar este mult prea greu să punem în aplicare..ştim că TREBUIE să zicem adevărul încă din fragedă pruncie, dar nu ştim mereu cum să îndeplinim acest rol..Probabil că instinctul de autoconservare, de a păstra o anumită faţadă în interesul nostru sau al celorlalţi ne determină să afirmăm lucruri cu originea reală, ce se pierd însă pe drum, se disipă, capătă alte sensuri..E ca un circuit (vicios?) ce porneşte din raţiune, trece prin filtrul gândirii, dar când atinge aerul atmosferic, prin vocea noastră i se ataşează negaţia.. Schematic, ştim ce este etic să spunem, suntem conşienţi de materia primă şi de formele ei, dar ne simţim constrânşi să întoarcem conotaţia pe minus, pentru a salva aparenţele..Ar fi o minciună să îmi ridic capul măreţ şi să afirm că există finţe umane ce au spus întotdeauna adevărul şi numai adevărul.. Ar fi ceva utopic şi asta ar indica şi că elefanţii cresc în cireş..sau că poţi bea apă dintr-un pahar gol..sau că maşina de tuns iarbă recită poeme de Shakespeare..Nu putem fi sinceri în procentaj maxim, nu ne putem lua după “cai verzi pe pereţi”..Minţim..Da, minţim..şi câteodată o facem cu un zâmbet larg, alteori cu privirea tremurândă, măcinaţi de flama aceea de conştiinţă..Uneori ne recunoaştem fapta, alteori nu..

[…]

Cu toţii spunem adevărul şi cu toţii minţim..Cu toţii nici nu realizăm că o facem şi cu toţii avem penalizări de sine..Câţi dintre voi nu aţi furat pe ascuns din prăjitura preparată special pentru o altă ocazie?! Câţi dintre voi n-aţi inventat motive care mai de care mai plauzibile pentru a justifica tema nescrisă?! Câţi dintre voi n-aţi pus în cârca altora vina voastră?! Câţi dintre voi n-aţi afirmat că nu voi aţi spart vaza cu flori de pe măsuţă?! Câţi dintre voi n-aţi aruncat supa cu tăiţei pe fereastră şi aţi pretins că aţi mâncat-o până la ultima picătură?! Câţi dintre voi n-aţi minţit din nou ca să acoperiţi minciuna precedentă?! Câţi dintre voi n-aţi mai spus adevărul pentru că a trecut mult prea mult timp ca să mai fie nevoie?! Câţi dintre voi n-aţi “uitat” să explicaţi pe ce s-au dus banii săptămânali atunci când cereţi alţii?! Câţi dintre voi se regăsesc în aceste enumerări? Şi câţi dintre voi aveţi puterea să o recunoaşteţi? Eu ridic două degete..Acum e rândul tău..şi al tău..da da, şi al tău..

..ei, staţi mai uşor, nu vă îngrămădiţi!

From D.

3 Noiembrie 2011

Ploaia măruntă biciuie timid piatra și metalul și oamenii. Fără milă, fără discernămînt, cu consecvență, cu indiferență. Șiraguri de lacrimi de cer se scurg pe albul peretelui de oțel care zădărnicește hotărîrea Naturii de a mă pedepsi pentru durerea surdă de cîndva, din sufletul de fată al unei Femei pentru care simt. Dar lacrimile din interiorul EI nu mai amplifică durerea lipsei a ceea ce nu a încetat să-i aparțină, ci explodează în miliarde de confetti ce colorează lumina blîndă a sîmburelui de fruct de abea copt, știut numai de mine.

Întunericul se rupe, ritmul afon este acoperit decisiv, strivit cu năvălire profundă de ecouri… Flagelarea lichidă continuă supliciul nevinovaților care își cîștigă uzufructul de „a trăi”. Contemplu această nedreptate pe care o cauzez și dau voie Mamei să treacă prin albul de oțel, prin roșul de doc, să-mi lovească sinele de sub carne. Carnea dispare, docul dispare, oțelul dispare, nu mai rămîn decît eu, pată de semiumbră în vîrtejul de întuneric și ace de apă. Da, știu, am fost brutal. Da, știu, am fost nepasător. Da, știu, am fost crud. Da, știu, am fost eficient. Da, știu, am fost… eu…

Eu… Eu sînt. Eu simt. Eu simt pentru că sînt? Eu sînt pentru că simt? Daca eu sînt și EA este, iar eu simt, atunci… EA simte? Daca EA simte, atunci… ?

Pic, pic, pic… un secundar imprecis măsoară sub streașină neîndurarea, în timp ce îmi mînjesc hîrtia virtuală cu stropi din cascada de gînduri de sub care încerc în zadar să mă ridic… Pic, pic, tic, Tec, Teo, Teo, Teo, Teo…