Cândva

27 Septembrie 2013

Vineri seară..deschid laptop-ul şi îl las să mă surprindă, dar îmi cere aceeaşi afurisită de parolă ca de fiecare dată..şi tot ca de fiecare dată, mă conformez..sunt îngheţată într-un plictis total, ce pleacă de la respiraţie şi se termină cu mişcatul degetelor pe tastatură..Fie, de data asta folosesc Lucida Console, 12. Un biscuite dietetic pe masă, uscătorul de păr pe noptieră, rimelul undeva pe gresie, eu..undeva pe o pernă..fără fulgi..şi eu, şi perna..mi-aş număra găurile de la cureaua roşie, cu condiţia să existe..şi ele, şi cureaua..

 

Frigul se strecoară tacit prin toate suburbiile geamului, fentându-mă cu plata chiriei..iarăşi..dar sunt prea omogenă să îi arăt degetul mijlociu..îl păstrez pentru mascarade din altă epocă..de data asta, nu sunt om..sunt femeie..o femeie cu un viitor sau un viitor cu o femeie..sunt comutativă..

 

De vină este fraierul ăsta de telefon care nu ştie să nu sune..un singur lucru a învăţat să facă şi, culmea tupeului..îl face bine..nu e bun de politician..curat murdar!..mă atinge cu acul găsit în carul cu fân..apasă sarcastic pe play şi-mi falsează trăirile în Piaţa Posterităţii..

 

Cândva, cineva mi-a dăruit o portocală…cândva, nasturii erau făcuţi să fie daţi jos, iar chitara din colţul vesel îmi servea drept suport de clame..mirosul de mămăligă arsă poftea la zâmbete fabricate live şi muzica din vecini era făcută pentru dragoste..cândva, cineva şi-a închis servieta şi m-a luat de mână..mi-a adus prima cafea acasă, pentru că refuzam să mi-o doresc..ne-am dus la teatru pentru a mai da jos câte vreo mască..ne-am reglat ceasurile ca să ştim cum să nu ne coordonăm, pentru că telepatia era zdrobitoare..cândva, cineva mă învelea când eu agitam din picioare..îmi dădea undă verde vorbitului, doar pentru a mai râde puţin de mine..mă săruta când aveam probleme cu prelungitorul..mă imita când uitam să închid frigiderul..mă dansa în timp ce preparam o supă cu tăiţei…mă iubea când mă opream în mijlocul unui banc pentru a-i povesti cum arătau roşiile de pe tarabe.. cândva, erau multe braţe mândre în jurul gâtului meu…cândva, cineva ştia cine sunt şi de ce scriu astăzi aceste rânduri..cândva, dar nu de data asta…acum nu sunt femeie..

 

..cândva, iubeam şi eu..un om..un bărbat..un bărbat cu un trecut, dar nu un trecut cu un bărbat..el nu e comutativ..

Vă rog, aplaudaţi!

22 Septembrie 2013

Nu e loc de îndoială..fericirea există!..şi există rău de tot! Nu ai cum să nu o recunoşti când simţi o exaltare ce tot insistă să te acapareze..

Totul în viaţă are drept schelet echilibrul..raportându-ne la el, ne dăm seama dacă am depăşit linia în sus sau în jos..cercetăm suferinţa, cercetăm satisfacţia, deopotrivă..matematic, “n”-ul de toate zilele devine “n+… “sau “n-…“ şi oricât ne-am strădui, guma de şters tot şomeră rămâne..

Asta-i explicaţia pentru care există cupluri de cuvinte în antiteză..nu e bine fără rău, nu e nou fără vechi, nu e rece fără cald, nu e stânga fără dreapta, nu e soare fără ploaie, nu sunt eu fără sentimente..şi cum acest statut constant îşi face bine treaba, apare la un moment dat ceva ce îi fură vâslele sau îi mai dăruieşte încă o pereche..şi brusc, simţi! Acest factor perturbator al echilibrului, fie el negativ sau pozitiv, are onoarea de a mişca ceva în interiorul tău, fără să îţi fi dat vreo invitaţie în avanpremieră..plângi sau râzi, eşti deprimat sau maniacal, asculţi o piesă tristă sau dai bairam cu vreo salsa..indiferent cum arată propriul ADN, nu există om de la dinozaur încoace să nu realizeze că ceva s-a schimbat în el..în ce fel, nici nu mai contează, atât timp cât frâiele îl fac să nu mai stagneze..

Ei bine, de data asta sunt pe tărâmul poveştilor, chiar dacă l-am putea numi obiectiv “tărâmul celălalt”..a trecut şi pe la fereastra mea senzaţia aceea de împlinire totală, de frumuseţe..frumuseţe fără bătrâneţe..a trecut spontan şi fără claxon, iar de data asta am fost acasă..ciudat, foarte ciudat..

Nu mă deranjaţi, deoarece acum imortalizez momentul..încerc să aduc sus-numita fericire în zona de normal şi să fac din ea o obişnuinţă..şi peste câteva clepsidre terminate, ştiu că fericirometrul meu o să însoţească mercurul din ce în ce mai sus..la fel de brusc..tot pe nepusă-masă..nu e loc de îndoială!

Anunţ pentru Clubul Fericiţilor Anonimi: Sunt Teodora şi au trecut câteva ore de când sunt euforică!..Vă rog, aplaudaţi!

Deviaţie de sept(embrie)

18 Septembrie 2013

Pe ceas arată septembrie..melancolii efervescente mă invită iar în blues-ul lor fermecat, acelaşi blues de anul trecut…şi de anul existent înaintea anului trecut..mă scurt-circuitează atâtea amintiri, încât plasturii şi-au luat jucăriile şi au plecat spre închisori mai bune..trăiesc un déjà-vu..sau sunt eu însămi un déjà-vu..nimic să încălzească termopanele, nimic să atingă scoicile de pe fund..de pe fundul mării..de pe fundul mării halucinante care şi-a prins geamandura de creierul meu..de creierul meu alunecos şi chiulangiu..parodiez vântul care se preface musafir pe scena asta mentolată şi ursuză numită incomplet “soartă”..elogiez miile de semne de întrebare ce îmi rod cablurile minţii şi mă determină să tot adaug încă unul…scot stick-ul din calculatorul sentimentelor şi mă învelesc cu trecut..

Pe ceas arată septembrie..(ne)bun ceas! autumn-7

Lucruri simple..lucruri noi capabile să aprindă lumina în nenorocitul ăla de mausoleu insalubru numit generic “suflet”..lucruri variate ce pot modela pomeţii lucioşi ai unei entităţi care simte..lucruri pasionale din cale-afară ce nu cunosc nici trecut, nici viitor, ci un colţ de zâmbet ce se vrea sărutat sub cine ştie ce plop fără soţ..
…simple lucruri..pentru o femeie simplă..nu vreau spoturi publicitare, nu vreau declaraţii pe preşul de la intrare, nu vreau să ardă Troia pentru Elena din mine, nu vreau să levitez într-un balon de săpun, nu vreau să beau apă minerală din diamante, nu vreau prieteni vanitoşi făcuţi din plastilină, nu vreau să conduc lumea dincolo de Lună, nu vreau bretele pentru fixarea creierului, nu vreau să păşesc într-un aeroport de bancnote, nu vreau să îmi clonez eleganţa în perdelele din Hilton, nu vreau roboţi ce îmi scapă degetele printre inele, nu vreau un timp proaspăt scos din congelator, nu vreau un zeu care nu mă simte..
…simple lucruri…pentru un bărbat simplu..un oarecare ce vrea să mă iubească fără să ceară tribut, ce vrea să mă găsească oriunde m-aş ascunde, ce vrea să îmi desfacă toate fermoarele din interiorul meu, ce vrea să adorm la el în şosete, ce vrea să merg la cumpărături în jurul lui, ce vrea să se uite la televizor cu ochii spre mine, ce vrea să deschidem şampania aia scumpă fără vreun motiv anume, ce vrea să mă împiedic la el în aşternuturi, ce vrea să-mi aranjez bretonul cu mâinile lui, ce vrea să mă răsfeţe în timp ce dau cu aspiratorul, ce vrea să-mi dea papucii doar pentru a nu călca pe cioburi, ce vrea să-mi studieze glezna când vorbesc prea mult, ce vrea să îmi muşte delicat lobul urechii când sunt chemată la telefon, ce vrea să fie spontan când eu am uitat ce am plănuit, ce vrea să mă protejeze când s-a oprit curentul, ce vrea să-mi sprijine umărul atunci când gândurile sunt prea grele, ce vrea să îi surâd deşi i-am dat bătăi de cap întreaga dimineaţă, ce vrea să ajung la serviciu cu bluza puţin mototolită şi coafura răvăşită, ce vrea să înţeleagă personalitatea mea uneori îndoielnică, ce vrea să îmi dau prosopul mai jos când îmi număr aluniţele, ce vrea să mă înveţe cum funcţionează o bormaşină dacă sunt de-a dreptul interesată, ce vrea să mă ajute să fur zarzăre din grădini străine, ce vrea să mă tot vrea exact aşa cum sunt..naturală, zâmbitoare, uneori stângace, pusă pe şotii, nu mereu cu “vino-ncoa”, simpatică sau încruntată, naivă şi leneşă, uneori posesivă, răbdătoare şi fragilă, romantică sau sălbatică, cu fondante pe masă şi fericire pe chip..
Lucruri simple…ale naibii de simple..

Despre oameni şi…femei

14 Septembrie 2013

Imagine

Dacă s-ar investi în campanii de înţelegere a femeilor din lumea toată, probabil am ajunge iar să fim tovarăşi cu stalactitele şi cu cremenele..de ce să transpirăm căutând printre filozofi explicaţiile unor făpturi imprevizibile, nestatornice, care tânjesc după ce nu au, neştiind de fapt ce le lipseşte?! E ca şi cum am crea un algoritm in Borland Pascal, l-am optimiza cu o sticlă de şampanie în mână, am lua premiul Nobel pentru tainele unor minţi răsucite, pentru ca imediat, pe ecranul acela roz cu inimioare să apară un “Syntax Error” de toată frumuseţea..Scurt şi la obiect: Noi, femeile, astea care păşim în mulţime ca nişte gazele suave şi care privim de sus intelectul masculin, noi astea…habar n-avem ce ne dorim..însă oricât de periculos sună, există câteva inscripţii găsite printre miile de accesorii şi oglinzi care pot oferi oarece detalii cu privire la firma creatoare, produsul brut şi ambalajul extravagant, data fabricării şi a expirării, ingredientele de bază şi codul de bare..cât costăm? Se merită să investeşti in CEVA neîmblânzit, misterios, cameleonic, care te secătuieşte de resurse, care vrea lalele roşii deşi le preferă galbene, care oscilează mereu între “Da” şi “Nu”, pentru a se decide asupra unui “Nu ştiu” agasant, care te ceartă inclusiv după ce ai făcut ce te-a rugat, care găseşte mereu un ultim cuvânt printre cuţitele din bucătărie, care plânge pentru a vedea ce a (mai) declarat Jose Armando în episodul din reluare, care insistă mereu asupra unei oboseli subite, care nu mai suportă capacele de bere de pe măsuţa prăfuită tot din cauza ta, care nu are niciodată timp să se aranjeze, cu excepţia orelor petrecute în compania pudrei şi a rujului, care te întreabă lucruri având deja răspunsurile la îndemână, care îşi scrie în jurnale cum nu o mai iubeşti doar pentru că nu ai făcut chiar nimic diferit, care “este Bine” când e neagră de supărare, care te convinge că într-adevăr i-a apărut un rid şi te ia la rost şi dacă îi dai dreptate şi dacă o contrazici?..Da, se merită!..pentru că atunci când îţi zâmbeşte nici nu mai observi că s-a îngrăşat, pentru că atunci când o iei în braţe nu mai contează că a întârziat 25 de minute la întâlnirea cu părinţii tăi, pentru că atunci când îî săruţi mâna ai şi uitat că iar ţi-a făcut ordine în ordinea deja existentă, pentru că atunci când spune o glumă, nu îţi mai aminteşti că iar a dat banii pe încă o tigaie văzută pe la cine ştie ce Teleshopping, pentru că atunci când este ciufulită, îţi doreşti să o ciufuleşti şi mai tare, pentru că atunci când plânge nu poţi să nu o dezmierzi şi să nu-i aduci o prăjitură, pentru că atunci când o gâdili simţi că factura usturătoare de la telefon este doar o cerneală banală ataşată unei hârtii, pentru că atunci când îţi poartă tricoul este de fapt mult mai frumoasă decât era cu o seară înainte, în acea rochie ce atrăgea priviri cu feromoni, pentru că atunci când tace nu e mai specială decât atunci când e nervoasă pe tine că iar ai uitat să duci gunoiul, pentru că atunci când respiră este de fapt..cea pe care o iubeşti!

Despre o iubire pierdută

6 Septembrie 2013

..sau despre mine..eu, cea bună şi rea..eu, care stau dincolo de un ecran timorat şi împletesc cuvinte printre caramele şi agrafe de păr..eu, cea vorbăreaţă şi serioasă..eu, care alunec printre oameni, cucerindu-le sufletul şi poliţa prin care nu mai plec de acolo…eu, cea naturală şi aranjată..eu, care port încă papuci roz cu văcuţe şi care îmi iau la rost câteodată cearcănele..eu, cea caldă şi dură..eu, care sfidez nuanţele sentimentelor prin arome de levănţică şi ciocolată de casă..eu, dulce şi afurisită..eu, care privesc lasciv cuiul din perete, fără a avea vreo mustrare de conştiinţă faţă de calendarul pripăşit în taină pe dulap..eu, cea morală şi rebelă..eu, „mlădiță tânără cu rod preafrumos care, râvnă din tinerețe având, cu mare evlavie iubesc”. ..eu, care nu mai sunt a ta..

Însă o să păstrez acest munte, care până la urmă a încăput în lumea mea..