..în doi..

Se numeşte regăsirea de sine. Sau criză de identitate. Sau în termeni de la noi, maturizare..ajungi după un amalgam de linii curbe să îţi doreşti o linie dreaptă din care să se formeze apoi scări rulante..ca alea din aeroport..vrei o reactualizare a hărţilor de pe GPS şi vrei să ajungi la destinaţie pe traseul cel mai scurt..vrei să faci economie de timp, de drumuri cu denivelări, de curbe periculoase, de parcări interzise..ai nevoie de un Sens unic şi de un pasager în dreapta ta, care să îţi fixeze frecvenţa posturilor de radio şi cu care să înjuri prin cine ştie ce comună vreun camionagiu tupeist..întotdeauna am zis că e nevoie de doi oameni pentru a conduce o maşină..nu e ideal să găseşti schimbătorul fără să nu dai, accidental, de mâna copilotului..la ce bun să cumperi huse noi pentru scaunele din faţă dacă lângă tine nu e nimeni să le şifoneze!? La ce bun să prinzi 190 la oră, dacă nu e nimeni alături cu care să împarţi adrenalina? La ce bun să n-ai cu cine să te contrazici încotro e Vestul? La ce bun să îţi şteargă parbrizul vreun ţigănuş într-o intersecţie dacă nu ai cui să te descarci? Şi uite-aşa îţi aduci în conştient tot ce ţineai în subconştient şi îţi doreai inconştient..pe cineva care să îţi spună că ai turat prea mult motorul şi că trebuie să bagi într-o viteză superioară, atunci când te fură apusul..sau răsăritul în doi..

 

Se numeşte regăsirea de sine. Sau răsăritul în doi…